Setările de bază ale editorului de text
Editarea de bază a funcţiilor editorului de text se poate găsi după activarea „Butonului Office – Opţiuni Word”, vedeţi Figura Am văzut cum se modifică setările aplicaţiei în versiunea anterioară, Microsoft Office Word 2003. Funcţiile şi casetele de selectare care se setau se aflau în meniul „Instrumente - Opţiuni”.
După activarea dialogului „Opţiuni Word”, apare o fereastră. În partea din stânga se poate să selectaţi din grupuri individuale de setări, iar în partea dreaptă a fiecărui grup selectaţi clase
şi funcţii individuale.
Cele mai utilizate funcţii ale editorului de text Microsoft Office Word 2007 se află în secţiunea „Populare”.
Afişarea minibarei de instrumente în selecţie
Acest comutator activează minibara de instrumente care apare atunci când s-a selectat un text. Această bară de instrumente se poate utiliza la formatarea textului sau paragrafelor.
Activarea Examinării în direct
Dacă această casetă de selectare este activă, modificările dinamice vor apărea direct în text sau în părţile paginilor. În practică, aceasta înseamnă că dacă trebuie să modificaţi, de exemplu, stilul de paragraf, acesta va apărea pe ecran în momentul în care utilizaţi cursorul pentru a indica spre numele stilului. Dacă aveţi un computer cu o performanţă mai scăzută (de obicei o placă grafică), se recomandă să dezactivaţi această funcţie, deoarece încetineşte performanţa aplicaţiei.
Dezvoltatorul
Cartela „Dezvoltator” din Panglică oferă funcţii pentru editarea macrocomenzilor şi şabloanelor. Este destinat utilizatorilor cu experienţă în editorul de text.
Deschiderea ataşărilor de poştă electronică în examinarea Citire ecran complet
În timpul cooperării dintre aplicaţiile Microsoft Office Outlook şi Microsoft Office Word, se stabileşte pe moment o conexiune atunci când lucraţi cu o ataşare de poştă electronică scrisă într-un editor de text. Această ataşare se poate deschide în vizualizarea Citire. Această vizualizare nu este proiectată pentru editare, însă face textul mai lizibil. Dacă doriţi să deschideţi acest text în vizualizarea standard, dezactivaţi acest dialog.
Schema de culori
Schema oferă trei opţiuni pentru mediul color al aplicaţiilor Microsoft Office. Aveţi posibilitatea să selectaţi culoarea negru, albastru sau argintiu. Aceste variaţii de culoare modifică aspectul aplicaţiilor. Culorile schimbă întreaga afişare a sistemului Microsoft Office.
Stilul SfatEcran
Deschide un ajutor cu bule pentru butoane individuale din Panglică. Cu ajutorul acestei opţiuni se poate să dezactivaţi complet comentariile de ajutor.
Setările de limbă
Aici aveţi posibilitatea să selectaţi o limbă principală, pe care să o utilizaţi la editarea documentului. Când creaţi documente în mai multe limbi, trebuie să adăugaţi toate limbile utilizate. Setările de limbă afectează verificarea ortografiei şi a gramaticii şi alte funcţii de formatare.
Alte secţiuni
Acestea se referă la alte setări, cum ar fi afişarea documentului, alte opţiuni pentru verificarea ortografiei şi gramaticii, formatarea documentului, taste importante sau actualizări de aplicaţie etc.